La un concert

o inimă stă cuminte pe clapele unui pian

în așteptarea picăturilor aducătoare de viață
spectatori cu buchete imense de liniște în brațe
numai clipele de suspans risipesc angoasele

pianistul trage scaunul mai aproape

primele note aruncă sfori întinse în aer
inima deschide ochii face primii pași pe clape
în sală respirațiile se-nșiră pe sfori în picături de rouă

linii drepte salturi dureroase între tonalități 

spectatori paralizați de câteva sunete
cele mai dure lovituri se resimt la încheieturi
pianul semeț privește mulțimea ca pe un pumn de mărunțiș

în sală freamătă oglinzi în bătaia vântului

inima cioburi se-nşiră pe sfori în picături de sânge
aleargă sfărâmată de pe o clapă pe alta
nu mai știe ce să facă cu atâta viață

Lecturi imposibile

Când s-a schimbat succesiv alfabetul

latin în chirilic și invers două secole

literele și-au trecut de la unul la celălalt sângele prin sondă

rebele unele dintre ele refuzau tranzitul astfel

de două secole s-au adunat între două maluri de râu

cuvinte închegate în scrisori nedeschise nici azi  

scrisorile îngălbenite grele ca plumbul

le-am luat și le-am plantat lângă stejarul

secular le-am pipăit pulsul gata să le deschid

au început să scoată șiruri de fum 
m-am îndepărtat de ele și vechile mine pot exploda
ca să fiu în viață scrisorile nu trebuie niciodată deschise

Librăria din Centru

Locul unde văpăile din cărți se întâlnesc

De secole de azi trecut prezent

Se cunosc își dau mâna se confundă

Cu ochii autorilor care își lansează acum cărțile

Trec deoparte urmăresc drumul flăcărilor

Cum își adulmecă urmele pe unde să lunece
Ochii în care să se reflecte sufletele care să le resoarbă
Pe unii îi evită de alții se simt mai ademeniți

Focul zgomotos nu dă securitate

Mă înfrigurează căldura imediată
Incertitudinea aduce mai mult frig decât gerul
Cred în focul lent care încălzește

Mă simt în siguranță când totul rezultă firesc

imaginile pariziene dense de diversele parfumuri
ale lumii revarsă stropi de scântei pot prinde oriunde rădăcini
focul rectiliniu din orașul meu e transparent mă doare
să văd sticlă oriunde dezrădăcinare
să văd oriunde oameni de sticlă 

în Librăria din Centru focul rectiliniu aruncă stropi denși

cuvintele saltă greu ca resortul unui arc
chassé-croisé pe autostrăzile infinite ale hârtiei  
cuvintele deplasează ordinea noastră interioară
și noi ieșim afară de fiecare dată alții

focul din Centru adună stropi în jurul rugului

se lansează o carte nouă aburindă
văpăile ies prin geamuri traversează bulevardul principal
învăluie orașul totul pornește de la centru

flăcările din cărți își fac drum printre oameni

de când cautam în privirea unui autor punctul de convergență
cu opera pe care o scrie iată totul se amestecă firesc
flăcările cărților topesc frontierele dintre cele două lumi

Încrederea

e dansul ce duce tot mai departe ca un vârtej

drumul grăbit sub ritmul picioarelor și al speranței
corpul se strânge într-o bătaie de inimă
coloana vertebrală asumând toate funcțiile

pașii dansului spoliere de neant

pe drumul orgoliilor rănite
necunoscutul scoate tot ce atinge ca un magnet  
îndoielile din hățișuri sângele din iluzii

dar câți aud când le vorbeşti consolarea

e că durerea lor e mai mică decât a ta
glasul nu se aude când aștepți ecoul
totu-i să-nveți cât mai curând dansul picioarelor frânte

anii subțiază anturajul cu timpul tot

mai puține urechi care ascultă te ridici
cauți drumul degetele fierbinți salvator aspiră
coloana vertebrală de ceară

Privire mediterană

M-apropii de biroul plin de acte oficiale -

Palid amurg în lumini diafane,       
Imagini marine înfășurate în zale -
Un pumn de pietricele smuls din coaste mediterane.  

Și dintr-odată marea s-a revărsat în odaie,

Pereții au devenit străvezii, tavanul- cer descoperit 
Scaunele păsări de lemn zgribulite sub ploaie
Ferestrele, puncte de plecare spre infinit. 

Spațiul s-a-nvăluit în parfum

Prelingându-se stropi nemăsurat.
Culori și priviri în rotocoale de fum
Printre sunetele unui pian îndepărtat. 

Pe biroul încărcat cu acte oficiale

Prin stânci și maree poți să te-ascunzi.
Odaia-ți deschide necontenit în cale
Un spațiu de apă unde intrând nu te uzi.

Ca focul australian ce de mii de ani arde

Și nici o piedică nu-i stă în drum
Ochii Mediteranei te urmăresc pân departe
Pe biroul încărcat cu acte oficiale
O văpaie albastră pâlpâie-n apă și-acum.

Unic

În fiecare zi e diferit ca reflexele unei pietre scumpe

mâine va fi altul decât cel pe care îl văd acum
de departe străluceşte printre toți un coral
fosforescent la fund de mare la care ajung
de fiecare dată scafandrii fără nici un reper   

Când îi întâlnesc privirea plonjez în adâncuri

prăpăstiile pentru prima dată-n spațiu apropie
faliile se lipesc între ele plăgile regenerează
punctele de sutură se destramă în vindecare
devenim o singură rană

Inima bate puternic ca atunci când sunt

lângă mare sângele mi se transformă
în vene îmi curge cerneală din apă de mare
tot ce ating devine zbor de păsări
tot ce respir sunt mișcări de valuri

În ochii lui cărțile se succedă ca navele pe apă

eu nu obosesc să întorc necontenit filele
ne-am întâlnit în aceleași pagini citite e ușor
să văd cum fiecare scufundare înalță sentimente
cum fiecare navă ancorează în sufletele noastre  

M-am oprit în mijlocul apei care-i direcția

drumul lui îl trasează pe-al meu condiție vitală
câte vieți poate avea omul câte morți câte iubiri
o corabie mare tractează inimile noastre grele
de armonie renăscândă corabia lumii