Auzi cum fuge cerul printre nori
În anotimpul frunzelor căzute,
Cum din suflarea ta îmi cresc fiori,
Şi zboruri, şi căderi necunoscute.
Departe sunt de lume, tu auzi
Cum dorul viu se răsuceşte-n mine.
Şi în atâtea glasuri când m-ascunzi,
Auzi ce strigă piatra din ruine.
Şi seara, când amiezile se sting-
Cum steaua-şi saltă trupu-i mlădiosul;
Auzi cu-aripa zării când te-ating
Cum în cuvântul meu trosneşte osul.
De-atâta viaţă ochii mei sunt uzi,
Auzi cum se răsfrânge-n ei lumina.
În zori, când curge liniştea, auzi
Cum soarbe roua frunzei rădăcina,
Cum din tăcerea mea se nasc poeme
Cu sunete de limpede baladă;
Cum suferinţa mea, ce-n valuri geme
Se face pentru lume rece spadă.
Auzi cum abureşte, caldă, pâinea
La masa unde stau cu noi părinţii.
Auzi cum sună-n sânge rugăciunea,
Când ne-au trăit destinu-n ceruri sfinţii.
Şi eu cobor din zboru-mi de departe,
şi tâmpla ca şi focul mi-i fierbinte,
de inima ta rece-o sting, căci arde-
auzi cum focul ei pe veci asfinte.
Şi glasul meu, şi ochii mei cei uzi
Ard în suflarea ta fierbinte, Doamne.
Sunt risipită-n versuri, ma auzi?
Din când în când, auzi cum scad în toamne?
2001
