Pe Îngeri îi ia Dumnezeu
In memoriam Ecaterina Cupcea (1992-2014)
Dragă
verişoară, scumpă Tincuţa,
Chipul tău mi-a
fost gravat în suflet, din clipa în care te-ai născut.
La 6 iunie 1992, la Orhei.
În plin război pe Nistru. Pe atunci nici nu bănuiam
că vei trece într-o zi, de-acasă la şcoală, pe lângă tonele de armament care ne-apasă încă
sufletele, în drum spre Liceul «Lucian
Blaga» din Tiraspol, unde ai studiat o perioadă.
Copil drăgălaş şi cuminte, dar mai ales multaşteptat,
ne-ai frapat pe toţi cu prima ta privire, profundă şi interogatoare, de
bunvenit în lume. Naşterea oricărui copil e binecuvântare, dar venirea ta pe
lume însemna mai mult, însemna salvarea unei vieţi, cea a mamei tale. Şi tu ai
câştigat şi mai mult iubirea noastră, din primele clipe de viaţă.
Suflet sensibil, de o rezistenţă uluitoare prin
tăcere şi răbdare, lăsai o aură luminoasă pe unde treceai. Tu marcai prin
gingăşie şi blândeţe, acoperind totul cu un zâmbet, ca să nu cumva să fii întrebată
de durerile tale, pe care le ascundeai în adâncul inimii de când ai trăit, mică
de tot, separarea părinţilor, pe care îi vedeai mai mult ocazional... Dar,
suflet nobil, găseai refugiu în cărţi şi lecturi şi astfel compensai totul,
crezând în puterea vindecătoare a cuvintelor.
Printre elevii buni la şcoală, la liceu, apoi la
facultate, la Academia
de Poliţie Ştefan cel Mare din Chişinău, pe care ai absolvit-o cu succes. Şi
unde urma în această toamnă să începi şi Masteratul. Dar altul ţi-a fost
Destinul...
O plecare în
vacanţă în Europa ţi-a frânt viaţa în plin zbor. Şi tu, ca
întotdeauna, ai tăcut, când te-a durut ceva, cu gândul că va trece, cum
toate-au trecut, îndurate de tine. Până viaţa ţi s-a scurs, picătură cu
picătură…
La 16 august 2014.
Te-ai stins în miez de august, departe de ţară
şi de ultimele mângâieri ale mamei, în clipele de agonie… O plecare subită… nedreaptă…
neexplicată… neacceptată…
Ai lăsat un vid imens în jur. Un gol pe care
nu-l va umple nimeni niciodată cu nimic.
Îmi apari deseori în vis, după plecarea ta, se
spune că cei dispăruţi îşi aleg câteva rude apropiate cărora să le comunice,
noi ne înţelegeam din tăcere, iar tu ai lăsat multe vise şi proiecte nerealizate,
nemărturisite…
Mă doare totul în jur…Te văd peste tot, în
fiece copilă cuminte şi gingaşă, în fiece zâmbet inocent... De când ai plecat, văd
lumea altfel… «nimic nu poate alina durerea pe care o simţim la pierderea cuiva
drag. Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forţa, nici blândeţea…», spune
Haruki Murakami…
Ai fost o fiinţă excepţională, incredibilă ţi-a
fost venirea pe lume, prezenţa, dar şi plecarea…
Mă rog la Domnul să ne dea putere, celor care te vom iubi mereu,
să suportăm şi să ne ascundem durerea...
Dar Domnul ştia cu mult înainte totul…demult poate voia să te ia la El, iar noi nu bănuiam nimic...
Fiindcă pe Îngeri îi ia Dumnezeu.
Chişinău, 22 august 2014, cimitirul Sfântul Lazăr
Pe Îngeri
îi ia Dumnezeu
In memoriam Ecaterina Cupcea
Îngerii au fost la început oameni
mergeau pe jos visau îşi trăiau din plin viaţa
până să-i vadă Dumnezeu
Îngerii sunt văzuţi doar de Dumnezeu
şi de alţi îngeri
pentru toţi ceilalţi sunt invizibili
Când toţi vorbesc ei tac
când toţi râd ei se întristează
când toţi cântă ei ascultă
când toţi strigă ei se roagă
Clipele bune şi rele cu inima lor
îngerii le transformă în picături albe
în jur cresc noi şi noi raze
alte şi alte lumini
Dar preamultul întuneric pe pământ rămâne
mereu neacoperit şi-atunci
ca ultimă soluţie salvatoare
pe Îngeri îi ia Dumnezeu
