Terţine din suspine

Am deschis ochiul

unui cuvânt:

strigăt de lumină.

*****

Mi-am recunoscut

    pe o frunză

           viaţa.

*****

Suferinţa

mi-a oblonit pleoapele:

orbit-am.

*****

Noaptea

a prins rădăcini

în întuneric.

*****

Am muiat aripa

în dor:

arde sufletul.

*****

Când nu eşti,

între noi e distanţa

dintre Răsărit şi Asfinţit.

*****

Tristeţe.

Frunzele-şi scutură

tălpile în iarbă.

*****

Mă cufundai în ochii tăi.

Eram prea aproape de tine, încât

am atins cu lacrima cerul.

*****

Cuvîntul poetului:

Cu cât îi scoţi straiele

îl vezi mai îmbrăcat.

*****

Tăcere.

Ostenit geme

suferinţa.

1999

Tu

Tu ceru-ai despicat cu glasul tău,

De se scurgea din el negru pământ.

Cu ochii tăi senini ai smuls din hău

şi focul, şi risipa din cuvânt.

Cu gândul tău jăratec ai turnat

pe gheaţa lacrimii în aşteptare.

Cu doru-atent lumina ai mutat

de la o stea, la răsărit de soare.

Cu al tău suflu-ai risipit durerea

şi-ai îngropat-o-n rădăcini de munţi.

La margine de gând zăcea tăcerea-

În codrii verzi, sălbatici şi cărunţi.

1998

Poveste de iarnă

Ne mângâie fulgii pe creştet

ori poate, tiptil, zarea fuge

şi curge pe noi cerul veşted

sau poate iarna că plânge.

În fulgi ne-ascunde-o privire,

văzduhu-i lăsăm să ne cadă.

Şi-i albul din jur rătăcire,

iar noi înotăm prin zăpadă.

Şi-n iarnă ne ţine strând zarea,

înfipţi într-un vis, într-o zi.

Şi cum mai respiră ninsoarea

în noi cu verbul a fi...

1998

Cuvinte

Peste orice cuvânt

e trasă o cortină

ce-i umbreşte chipul.

O dau la o parte

crezând că voi face drum razei,

dar pe măsură ce mişc cortina

văd, tot mai clar,

umbra altor cuvinte...

1998

Incertitudine

 Când coboram spre stele,

ţi-am auzit foşnind văzduhul.

Mi-am lăsat umbra drept strajă

lângă o zi şi planam spre tine.

Mângâiam cu aripile

fruntea gândului tău.

Era prea fierbinte:

Se despicau razele.

Atingeam cu aripile

genele singurătăţii tale.

Prea reci erau:

am îngheţat.

Te-am aşteptat

până s-a lăsat

pe aripi toamna...

1999

„A dori” la conjunctiv

Să priveşti cerul aşa,

precum vrea să-l vadă orbul.

Să simţi pământul,

precum lacrima-l simte,

grea de sare.

Să trăieşti clipa,

cu dorinţa de viaţă

a celui ce-şi dă ultima suflare.

1999

Nu credeam

Nu credeam că aşteptarea

Poate încărunţi,

Că suferinţa poate milui,

Că spinii pot mângâia.

Nu credeam că lacrima

Poate înverzi,

Că suspinele pot lovi

Şi cuvântul poate fulgera.

Lângă tine cascadele tac.

Cu tine razele spicul desfac.

Nu credeam că şoaptele tale

Norii amiezii sparg...

1998