Ne
mângâie fulgii pe creştet
ori
poate, tiptil, zarea fuge
şi curge
pe noi cerul veşted
sau
poate iarna că plânge.
În fulgi
ne-ascunde-o privire,
văzduhu-i
lăsăm să ne cadă.
Şi-i
albul din jur rătăcire,
iar noi
înotăm prin zăpadă.
Şi-n
iarnă ne ţine strând zarea,
înfipţi
într-un vis, într-o zi.
Şi cum
mai respiră ninsoarea
în noi
cu verbul a fi...
1998
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu