Nu înţelegeam de ce mă apasă, tăcut,
Aceeaşi inexplicabilă durere,
Până să aflu că de cealaltă parte de Prut
Bate jumătatea inimii mele.
Că cealaltă parte a familiei mi-e dincolo de râu,
Că a trecut timp de când frontiera a fost trasată,
De când corpul mi-a fost amputat până la brâu
Şi a crescut carne nouă peste sârma ghimpată.
Munţii sunt ai mei, nici să-i visez nu mă lasă,
E a noastră numai tăcerea de morminte.
Şi nicăieri în lume nu nă simt acasă
Şi nu-mi alin durerea decât printre cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu