Limitele nu-mi vor atinge niciodată tălpile

Limitele fixate în carne lăstăresc fisuri

aruncă difuz sângele în corp pentru oxigenare

trecem noi şi peste asta spune încrezut bunica

au fost vremuri mai grele şi-mi pune-n faţă alfabetul latin

limitele fixate în carne au cele mai zimţate tăişuri

lucrurile stabile puse în rând revoltă

aşa cum dezgustă moralitatea onctuoasă etalată

în creaţiile autorilor provinciali pentru greutate 

copilul ăsta nu prinde literele chirlice faceţi ceva

ce viitor fără limba principală de comunicare

pe-atunci nu ştiam de cuvintele interzise din casa bunicilor

nici că unchiul Lazăr a trecut Prutul în ’90

revenit în sat după 50 de ani s-a stins

cu mâna pe inimă câţiva paşi înainte

de-a ajunge la mormântul părinţilor

iubesc marea pentru că limitele apei

nu-mi vor atinge niciodată tălpile

şi voi putea să-mi împlânt trupul în infinit

şi voi învăţa să revărs litere şi voi învăţa să merg

iubesc marea pentru că te obligă s-o vezi

privind înainte lăsând totul în urmă 

lucrurile despre noi stau înşirate

în spatele nostru regretele eternul reînceput

limitele destramă imperii infinitul renaşte ruini

iau forma mării ca oasele în clipă

ţin în mâini urmele milioanelor de călători

lucind pe apă pulsul zilelor miilor de ani

zvâcnindu-mi la încheieturi urmele miilor de navire

trecute secole pe-aici ducând libertatea cu ele

pot zbura nelimitat pot merge fără oprire