sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Când mă îmbrăţişează Poezia

Mai liberă-s ca cerul şi ca marea
Când mă îmbrîţişează Poezia,
Mai sunătoare sunt ca melodia
şi mai nemăsurată decât zarea.

Tulburătoare sunt ca simfonia
Când în cuvinte-mi regăsesc cărarea.
Şi mai aproape sunt decât chemarea
Şi mai departe ca-n zbor ciocârlia.

Sub paşii mei se tânguie pământul
Că, atingându-l, saltă-n el cuvântul.
Şi eu sunt mai profundă ca durerea.

Albastru scrisul mi-i, ca cerul viu,
Că pana-n pânza lui înmoi când scriu
Şi mă înalţă în văzduh tăcerea...


2000


Lorsque m’embrasse, puissante, la Poésie  

Je suis plus libre que le ciel, ce don,
Lorsque m’embrasse, puissante, la Poésie,
Je suis bien plus sonore qu’une mélodie
Et plus démesurée que l’horizon.

Aussi troublante que la symphonie
quand dans les mots je reconnais mon nom.
Je suis plus proche que l’harmonie d’un son,
plus eloignée qu’un ancien oubli.

Et sous mes pas la terre aimée sursaute:
quand je la touche, les mots en elle dansent
et je deviens plus sombre qu’une souffrance.

Mon écriture comme le ciel vif est bleue,
car dans sa toile je mouille ma plume de feu
Et vers le ciel m’élève le silence.

2000    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu