Mai
liberă-s ca cerul şi ca marea
Când mă
îmbrîţişează Poezia,
Mai
sunătoare sunt ca melodia
şi mai nemăsurată decât zarea.
şi mai nemăsurată decât zarea.
Tulburătoare
sunt ca simfonia
Când în
cuvinte-mi regăsesc cărarea.
Şi mai
aproape sunt decât chemarea
Şi mai
departe ca-n zbor ciocârlia.
Sub
paşii mei se tânguie pământul
Că,
atingându-l, saltă-n el cuvântul.
Şi eu
sunt mai profundă ca durerea.
Albastru
scrisul mi-i, ca cerul viu,
Că
pana-n pânza lui înmoi când scriu
Şi mă
înalţă în văzduh tăcerea...
2000
Lorsque m’embrasse,
puissante, la Poésie
Je suis
plus libre que le ciel, ce don,
Lorsque
m’embrasse, puissante, la Poésie,
Je suis
bien plus sonore qu’une mélodie
Et plus
démesurée que l’horizon.
Aussi
troublante que la symphonie
quand
dans les mots je reconnais mon nom.
Je suis
plus proche que l’harmonie d’un son,
plus
eloignée qu’un ancien oubli.
Et sous
mes pas la terre aimée sursaute:
quand je la touche, les mots en elle dansent
et je deviens plus sombre qu’une souffrance.
Mon écriture comme le ciel vif est bleue,
car dans sa toile je mouille ma plume de feu
Et vers le ciel m’élève le silence.
2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu