6

Învăţ mereu să îmblânzesc marea
cum aş învăţa toanele unui cal nărăvaş
marea singura cale de supravieţuire
marea punctul meu de echilbru.

Fiindcă în fiecare clipă lunec abrupt

invizibilă săgeată de foc
şi nimeni nu mă poate opri
nu-mi poate întinde o mână de ajutor.

Să-mi asum și peste ani fulgerele,

culorile, rănile,
rădăcinile de uscat şi scoicile mele de apă,
ridurile tatei când copacii îşi pierd mai devreme frunzişul
şi lacrimile bunicii că nu a mai mers la şcoală
cînd au sosit sovieticii, singura ei rezistență…

Punctul meu de echilibru-marea

nu mi-a dat nici un răspuns,
mi-a adâncit întrebările-

dar iubirea începe acolo unde încep îndoielile.

Aprendo siempre a dominar el mar

como si domara el malhumor de un caballo intratable;  
el mar, único camino para sobrevivir,
el mar, mi punto de equilibrio.

Así voy resbalándome de manera abrupta,

una flecha de fuego invisible,
y nadie puede pararme, 
y nadie puede tenderme la mano.

Asumir, años después,

mis colores, luces, 
mis raíces de tierra y mis conchas de agua,
las arrugas de mi padre cuando los árboles pierden temprano el follaje
y las lágrimas de mi abuela que no quiso ir al aula
a la llegada de los soviéticos, como su único signo de resistencia…

Mi punto de equilibrio, el mar,

sin darme respuestas
ha ahondado en mis interrogantes-

pero el amor empieza con las dudas.