marți, 16 august 2016

12


La mii de kilometri de lume foșnește un copac.
Un scrânciob pe mare își reclamă legănat
singurătatea în rădăcinile apei,
ca o mână integrarea în corp.

Atârn sus şi, în ritmul valurilor abrupte, 
freamăt vocile celor care au trecut pe-aici în fugă.
Marea smulge lungi fire roșii
din măduva apelor.

Atârn sus legată de cer. Coloana fără de sfârșit
își continuă liniștit urcușul, iar zborul devine un ecou însângerat:
inimile noastre-corali roșii
milenari pe apa Mediteranei.

Cobor în lume din fuscel în fuscel
ca o prelungire de aburi.
Din spatele meu creşte infinit
vertebră cu vertebră, coloana.





A miles de kilómetros del mundo está temblando un árbol.
Un columpio sobre el mar reclama
balanceándose
la soledad en las raíces del agua,
como una mano reclama su integración con el cuerpo.

Suspendida por encima, me muevo al ritmo de las olas abruptas 
en las voces de los que han pasado por aquí
de prisa
en fuga…
El mar arranca largos hilos rojos
de las medulas del agua.

Suspendida encima, ligada al cielo.
La Columna del Infinito sigue tranquilamente su ascensión
y el vuelo llega a ser un eco ensangrentado.
Nuestros corazones, corales milenarios
rojos sobre el agua del Mediterráneo.

Desciendo al mundo de un escalón a otro,
como una prolongación de hálitos.
Detrás mi espalda crece también al infinito,
vértebra con vértebra,
la columna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu