La mii de kilometri de lume foșnește un
copac.
Un scrânciob pe mare își reclamă
legănatsingurătatea în rădăcinile apei,
ca o mână integrarea în corp.
Atârn sus şi, în ritmul valurilor abrupte,
freamăt vocile celor care au trecut pe-aici în fugă.Marea smulge lungi fire roșii
din măduva apelor.
Atârn sus legată
de cer. Coloana fără de sfârșit
își continuă liniștit urcușul, iar zborul devine un ecou
însângerat: inimile noastre-corali roșii
milenari pe apa Mediteranei.
Cobor
în lume din fuscel în fuscel
ca o
prelungire de aburi.Din spatele meu creşte infinit
vertebră cu vertebră, coloana.
A miles de kilómetros del mundo está temblando un árbol.
balanceándose
la soledad en las raíces del agua,
como una mano reclama su integración con el cuerpo.
Suspendida por
encima, me muevo al ritmo de las olas abruptas
en las voces de
los que han pasado por aquíde prisa
en fuga…
El mar arranca largos hilos rojos
de las medulas del agua.
Suspendida encima, ligada al cielo.
La Columna del Infinito sigue tranquilamente su ascensión y el vuelo llega a ser un eco ensangrentado.
Nuestros corazones, corales milenarios
rojos sobre el agua del Mediterráneo.
Desciendo
al mundo de un escalón a otro,
como
una prolongación de hálitos.Detrás mi espalda crece también al infinito,
vértebra con vértebra,
la columna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu